IPB

Welcome Guest ( Log In | Register )

22 Pages V  « < 20 21 22  
Reply to this topicStart new topic
Astazi, in biserica mea..., s-au intamplat urmatoarele lucruri interesante
believer
post Jul 24 2010, 02:10 PM
Post #421


Membru avansat
***

Group: Members
Posts: 245
Joined: 18-January 10
From: Timișoara
Member No.: 19
Religia: irelevant



Ehei, cum afară plouă cu bulbuci, am dat și eu drumul la internet și am ajuns și la OSC. De fapt, dinainte mi-am zis că voi scrie cum e Sabatul prezent.
Sunt într-o tabără de exploratori de la Coșna, pe lângă Vatra Dornei, unde participă aproape 1000 de copii și instructori, și azi au avut loc ceremonii de investire/avansare pentru mulți dintre ei. Nu am fost prea apropiat de fenomenul explo, dar informându-mă pe aici și văzând câteva lucruri pot să spun că admir sistemul și valorile lui. Am întâlnit aici oameni foarte dedicați, de la instructori fără nume până la „meseriași” cum ar fi: Cristi Modan, Cristina Neagu, Daniel și Alina Chirileanu, etc. Uniunea a fost prezentă prin no. 2 la deschidere și no.1 azi, care no.1 săptămâna trecută a colindat locurile unde biserica ajută sinistrații. În concluzie, azi în biserica mea au cântat 1000 de copii și nu contează cât de bine au cântat ci cât de bucuroși au fost. Sper că bucuria lor e o recompensă suficientă pentru cei care se investesc în ei.


--------------------
„Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar aș apăra până la moarte dreptul tău de a o spune”
Go to the top of the page
 
+Quote Post
bnc
post Jul 24 2010, 02:20 PM
Post #422


Moderator forum "Intrebari pacatoase"
*****

Group: Fondatori
Posts: 1,065
Joined: 29-December 09
Member No.: 14



QUOTE (believer @ Jul 24 2010, 05:10 PM) *
Sunt într-o tabără de exploratori de la Coșna, pe lângă Vatra Dornei, unde participă aproape 1000 de copii și instructori,


Ai putea sa ne spui cam ce varsta au copiii?


--------------------
Vreau sa-înalt castele de gândire / Vreau sa fiu lasat sa simt cum cresc
Nu conteaza cât de lung am parul / Mai presus e cât si cum gândesc.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
myosotis
post Jul 24 2010, 02:29 PM
Post #423


Membru fidel
****

Group: Moderator
Posts: 694
Joined: 23-November 09
Member No.: 4



Ehehei, daca toate serviciile de la biserica ar fi ca-n taberele explo, mai ca m-as mai duce si eu macar din cand in cand wink.gif Apoi, poti spune matale lejer "biserica" pentru ca n-a fost taman biserica, in sensul traditional. Copiilor le place intotdeauna grozav de mult "pe-afara" smile.gif Sfarsit de Sabat fain sa aveti - la un foc de tabara, daca nu ma insel! wink.gif


--------------------
"Myosotis... is the most beautiful for being small and unpretending; even flowers must be modest." Henry David Thoreau
Go to the top of the page
 
+Quote Post
myosotis
post Jul 30 2010, 11:20 AM
Post #424


Membru fidel
****

Group: Moderator
Posts: 694
Joined: 23-November 09
Member No.: 4



Mutat ultimele postari la topicul Religia in scoli, unde nu se potrivesc manusa, dar totusi parca merg mai bine.


--------------------
"Myosotis... is the most beautiful for being small and unpretending; even flowers must be modest." Henry David Thoreau
Go to the top of the page
 
+Quote Post
myosotis
post Jul 31 2010, 11:47 AM
Post #425


Membru fidel
****

Group: Moderator
Posts: 694
Joined: 23-November 09
Member No.: 4



Astazi in biserica mea (fosta), am aflat de obiceiul cel putin ciudat prin care parintilor unui kind care tocmai a fost bine-cuvantat li se ofera un "certificat de consacrare". Poate sa-mi explice si mie cineva fenomenul? Esuez in a-l pricepe... Daca nu-l "botezam" pe copil dupa cutuma adventa, ce sens are un asemenea certificat? huh.gif

Serviciul a debutat cu spunerea unui cuvant de bun-venit pentru "fratele director de la SanoVita" pe care il rugam sa se "ridice pe picioare" pentru a contribui la "bunastarea trupului bisericii", director care "probabil consumati si dvs produsele pe care le distribuiti" (duh, inca nu pricep rostul afirmatiei, dar anyway, nu prea a fost nimic de priceput nici din serviciul per se...) huh.gif

Alte lucruri (ne)interesante de la serviciul de la 11, cum ar zice unii brieteni, sunt darele de rumegus: "comitetul sa ramana pentru a savarsi alcatuirea programului", "sora X va face deplasarea la Y, unde se va savarsi botezul", dupa care in curand va avea loc nunta. Bine ca n-a zis ca se va comite nunta... huh.gif

In predica de azi - ce s-a vrut despre copii si educatia lor, dar a fost doar un hatis din care n-am ramas decat cu dubii referitor la posibilele idei care au vrut sa fie exprimate, am intalnit pentru prima data notiunea de dovezi destul de concrete. huh.gif (bnc, erai prin sala?)

La sfarsit, corul a intonat imnul "Cunosc raul Golgotei", in perfecta armonie cu subiectul cresterii copiilor, doar ca din pacate, cu un semiton mai jos decat acompaniamentul de pian. ohmy.gif

Si... m-am pomenit ca nu mi-e dor de zilele cand vedeam toate astea pe viu... sleep.gif


--------------------
"Myosotis... is the most beautiful for being small and unpretending; even flowers must be modest." Henry David Thoreau
Go to the top of the page
 
+Quote Post
bnc
post Jul 31 2010, 05:18 PM
Post #426


Moderator forum "Intrebari pacatoase"
*****

Group: Fondatori
Posts: 1,065
Joined: 29-December 09
Member No.: 14



QUOTE (myosotis @ Jul 31 2010, 02:47 PM) *
In predica de azi - ce s-a vrut despre copii si educatia lor, dar a fost doar un hatis din care n-am ramas decat cu dubii referitor la posibilele idei care au vrut sa fie exprimate, am intalnit pentru prima data notiunea de dovezi destul de concrete. huh.gif (bnc, erai prin sala?)


Da stimaila sa stii ca eram prin sala dar trebuie sa te dezamagesc s- sa-ti spun ca m-am indeletnicit cu altceva decat cu predica servita de la amvon. Am gasit o carte de poezii (din nefericire nu am avut la dispozitie acest articol indicat de skeptic pe un alt topic al acestui forum din nefericire tratat cu nepermis de mult dezinteres) si am citit cate ceva despre neprihanirea prin credinta: "In cumpana cea dreapta sa-i punem orice gand si orice fapta" si mai una tare faina dar nu-mi aduc aminte exact cum suna, ceva de genul strajerule ce vezi . . . vad niste carti deschise si ceva fapte ce-n ele sunt scrise (va rog sa ma corectati).


--------------------
Vreau sa-înalt castele de gândire / Vreau sa fiu lasat sa simt cum cresc
Nu conteaza cât de lung am parul / Mai presus e cât si cum gândesc.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
thomass
post Aug 4 2010, 08:08 AM
Post #427


Membru
**

Group: Members
Posts: 53
Joined: 18-May 10
From: Cluj
Member No.: 110
Religia: sda



Candva, undeva, de la amvon, intr-o biserica plina ochi cu tineri, IC cere o propunere pentru a canta un imn. Din sala o voce feminina: 69, ca roua din zori. Raspunsul de la amvon: 69 ? Si prietenul tau vrea ? Raspuns insotit de un zambet specific...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
polihronu
post Aug 4 2010, 09:16 AM
Post #428


Veteran
*****

Group: Moderator
Posts: 1,466
Joined: 23-November 09
From: vestul salbatic, romania
Member No.: 5
Religia: iudeo-crestin



Pentru kla: IC e totuna cu Iacob Coman. biggrin.gif


--------------------
"Omul care spune adevarul din cinism este un mincinos" - Bonhoeffer
"Onestitatea intelectuala este o conditie necesara a fericirii" - Paine
Go to the top of the page
 
+Quote Post
kla
post Aug 4 2010, 09:32 AM
Post #429


Moderator forum "Criza AZS"
***

Group: Members
Posts: 322
Joined: 23-January 10
Member No.: 29
Religia: non raspuns



QUOTE (polihronu @ Aug 4 2010, 12:16 PM) *
Pentru kla: IC e totuna cu Iacob Coman. biggrin.gif

Aici parca intuiam eu cate ceva. Dar glumite de tipul acesta parca nu-i stateau in caracter? Si insinuarea cu prietenul? Adica sa intelegem printre randuri ca accepta (sa nu zicem incurajeaza) sexul premarital? Sau atata vreme cat nu e clar definit actul sexual, 69 e posibil sa nu se incadreze in aceasta categorie?
Go to the top of the page
 
+Quote Post
icsicsics
post Aug 4 2010, 11:10 AM
Post #430


Moderator forum "Spiritualitate"
*****

Group: Fondatori
Posts: 1,004
Joined: 27-November 09
From: Republica Superficiala Romania
Member No.: 11
Religia: Crestina intrebatoare



QUOTE (kla @ Aug 4 2010, 12:32 PM) *
Aici parca intuiam eu cate ceva. Dar glumite de tipul acesta parca nu-i stateau in caracter? Si insinuarea cu prietenul? Adica sa intelegem printre randuri ca accepta (sa nu zicem incurajeaza) sexul premarital? Sau atata vreme cat nu e clar definit actul sexual, 69 e posibil sa nu se incadreze in aceasta categorie?


ei as!

"glumite" teribile specifice perioadei postpubertare, deloc elegante sau proprii tinutei eruditului. insa placute pudibonzilor bisericosi.

si pentru ca sa nu mai prizeze goe continut interzis si-n aceasta sambata seara, parca-s totusi mai la indemana jongleriile hirotini(si)te...


--------------------
"monstrul ratiunii naste somn".
Go to the top of the page
 
+Quote Post
calator
post Aug 16 2010, 03:08 AM
Post #431


Membru
**

Group: Members
Posts: 31
Joined: 24-May 10
Member No.: 117
Religia: adventist



Recent am avut o discutie despre programul de Sabat de dupa amiaza cu "liderii" bisericii locale. Programul de dimineata e in general cel obisnuit, apoi se serveste masa impreuna iar dupa amiaza au loc activitati diverse organizate de departamente, programul lungindu-se pana la 4-5-6pm. S-a venit la un moment dat cu ideea ca al 3-lea Sabat din luna sa fie "Sabat de familie" si dupa pranz oamenii sa aiba libertatea sa petreaca orele ramase cum vor.

Ei, s-a constatat ca acest program nu e bun, ca daca nu tinem oamenii in biserica ocupati cu programe ei vor calca Sabatul. Am incercat sa sustin dezinstitutionalizarea, libertatea etc. N-ai cu cine dom'le, n-ai cu cine. dash2.gif
Go to the top of the page
 
+Quote Post
sisif
post Aug 16 2010, 02:33 PM
Post #432


Membru
**

Group: Members
Posts: 54
Joined: 21-May 10
Member No.: 112
Religia: ?



QUOTE (calator @ Aug 15 2010, 10:08 PM) *
daca nu tinem oamenii in biserica ocupati cu programe ei vor calca Sabatul



foarte tare.


--------------------
You were sick, but now you're well, and there's work to do.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
kla
post Aug 24 2010, 06:45 PM
Post #433


Moderator forum "Criza AZS"
***

Group: Members
Posts: 322
Joined: 23-January 10
Member No.: 29
Religia: non raspuns



QUOTE (polihronu @ Jul 11 2010, 08:48 PM) *
Numai ieri, intr-o biserica adventista din Romania (preluat de aici):


Dintr-o sursa oculara (si de incredere) am aflata ca acum vreo zece zile intr-un sfarsit de weekend o misiune "apostoliceasca" a descalecat la biserica locala ca sa rediscute cazul. Am fost mirat de directia de la care a pornit demersul (cu firman de la nivelul superior dar cu o certa incuviintare "apostolica"). Au intampinat unele greutati in a ajunge, dupa (re)discutare si (re)votare, in directia dorita dar pana la urma (spre supararea unora) biserica locala a decis ridicarea sanctiunilor dispuse cu vreo luna in urma.

LE Noi am fost un pic in concediu si chiar in ultimele zile n-am prea avut o conexiune buna la net. Dupa ce am postat am intrat si pe blogul lui Poli si am vazut ca inca din data de 20 anuntase trebusoara pe care eu am aflat-o de la sursa mea locala de abia in data 21 August. wink.gif
Go to the top of the page
 
+Quote Post
skeptic
post Aug 24 2010, 07:41 PM
Post #434


Membru fidel
****

Group: Root Admin
Posts: 670
Joined: 23-November 09
Member No.: 8



Si pana la urma cum sta treaba cu ”biserica locala care este suverana” (invocata si in cazul reprimirii lui VF, daca bine imi aduc aminte, pentru a se inchide gura criticilor)?
Go to the top of the page
 
+Quote Post
kla
post Aug 24 2010, 07:47 PM
Post #435


Moderator forum "Criza AZS"
***

Group: Members
Posts: 322
Joined: 23-January 10
Member No.: 29
Religia: non raspuns



Pai biserica locala este extrem de suverana. Avem de-a face cu o democratie manipulativa (ca sa nu zic manipulanta). Asta imi aminteste de un banc pe care il puteti lectura aici.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
polihronu
post Aug 24 2010, 08:42 PM
Post #436


Veteran
*****

Group: Moderator
Posts: 1,466
Joined: 23-November 09
From: vestul salbatic, romania
Member No.: 5
Religia: iudeo-crestin



Biserica locala ESTE suverana - decide daca se lasa manipulata sau nu biggrin.gif


--------------------
"Omul care spune adevarul din cinism este un mincinos" - Bonhoeffer
"Onestitatea intelectuala este o conditie necesara a fericirii" - Paine
Go to the top of the page
 
+Quote Post
spartan
post Sep 5 2010, 05:47 PM
Post #437


Membru
**

Group: Fondatori
Posts: 164
Joined: 16-January 10
From: PH
Member No.: 15
Religia: AZS



Biserica mea este în renovare.punct. Am stat acasa. punct. Am dormit, m-am plimbat prin grădină, am scris un articol pentru Adventomania, am ascultat o predica video. punct. Apoi am făcut vizite la 2 amici. punct. Am discutat liber teme care ţin de bunul mers al bisericii. punct.
Concluzie: deşi dacă ar fi aşa în toate sabatele m-aş plictisi, ei bine, sâmbătă seara asta m-am simţit aşa de odihnit cum nu am mai fost de mult! semn de exclamare.

P.S. Am uitat sa va spun: am mâncat o juma de kil de prune vinete, culese direct din pom. Şi era sabat.
Urmează lapidarea???? bandit.gif


--------------------
www.adventomania.ro
Mintea mea nu va fi niciodată un coş de gunoi !
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ianis
post Yesterday, 07:50 AM
Post #438


Hacking Life
***

Group: Members
Posts: 237
Joined: 23-January 10
From: Into the Matrix
Member No.: 31
Religia: Emerging church



Daca le-ai cules direct cu gura, lasand samburele conectat de ramura, nu se considera calcare de lege.

Imi aduc aminte ce socata a fost bunica mea, cu multi ani in urma, cand, venind sambata de la biserica, m-am urcat drept in caisul din fata casei, si am cules o punga uriasa de caise. Evident ca am impartit-o tinerilor la biserica dupa amiaza smile.gif Aceiasi bunica imi interzicea sambata sa mananc seminte de floarea soarelui, zicand ca e pacat.
Go to the top of the page
 
+Quote Post

22 Pages V  « < 20 21 22
Reply to this topicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



Lo-Fi Version Time is now: 7th September 2010 - 01:38 AM
Web by a guy with a spine