Rugaciunea, Ce este pt voi rugaciunea? Options

[study_nature]

Acest argument nu tine, dat fiind ca tu insuti recunosti ca acest "etalon infailibil" e greu definibil si, in cazul in care exista, inaccesibil. Deci tot cu o productie proprie sfirsesti. E o realitate pe care trebuie sa o acceptam - vrind-nevrind, noi inventam etalonul. Si daca exista un "etalon infailibil", care sa fie si accesibil (sa zicem ca prin revelatie), noi ii sintem interpretii. Or, orice act de interpretare este un act de creativitate, in care se manifesta nu doar textul interpretat, ci si interpretul. Deci tot cu un etalon personalizat, relativ raminem.

Aplauze pentru explicatiile de bun-simt date de Poli!

[polihronu]

Si din cate imi aduc aminte, prin filozofie a inceput tot raul in univers. Prin punerea sub semnul intrebarii a ideii, persoanei si caracterului lui Dumnezeu.

No kidding Si eu care ma gindeam ca prin mindrie.

Daca pacatul are ceva de-a face cu filozofia, atunci Dumnezeu e cel mai mare filozof. Doar a acceptat sa faca o demonstratie... filozofica (despre persoana si caracterul lui si, de ce nu, despre ideea de Dumnezeu)

Cat despre mine personal, faptul ca il consider pe Dumnezeu infailibil nu ma impinge spre intoleranta fata de parerile voastre contrare. Nu simpatizez cu ele, dar le tolerez. Altfel mi-as fi luat de mult bagajele de pe aici. Condamn ideile voastre (unele dinte ele), si nu pe voi. Vezi vreo diferenta?

As prefera sa vorbesti in termeni de "dezacord", nu de "condamnare" - chiar daca (spui ca) faci distinctia intre idei si persoane. Nu de alta, dar "a condamna" conoteaza "vina". Or, aici pe OSC, CONDAMNAM blamarea ideilor A spune, de preferinta cu argumente, ca o idee este "aberanta" e una. A o "condamna", mai ales in absenta unei demonstatii riguroase, e si inutil, si neconstructiv.

[Martin Luther]

No kidding Si eu care ma gindeam ca prin mindrie.

Daca pacatul are ceva de-a face cu filozofia, atunci Dumnezeu e cel mai mare filozof. Doar a acceptat sa faca o demonstratie... filozofica (despre persoana si caracterul lui si, de ce nu, despre ideea de Dumnezeu)

Eu consider filozofia de doua feluri: una periculoasa si una benefica. Filozofia lui Dumnezeu(chiar prin crearea omului, o specie distincta in univers, arata ca este un filozof, vorba ta) ) este demonstratie si are caracter pedagogic. Filozofia luciferica este negatia demonstratiei divine si in definitiv negarea ideii de Dumnezeu. " voi fi mai sus decat cel prea inalt, ma voi urca pe varful norilor" are loc in "inima" lui Lucifer, locul unde se nasc gandurile, ideile, apoi faptele. Ea poarta in sine germenele mandriei care aduce apoi razvratirea pe fata. Aceasta filozofie o consider periculoasa.

As prefera sa vorbesti in termeni de "dezacord", nu de "condamnare" - chiar daca (spui ca) faci distinctia intre idei si persoane. Nu de alta, dar "a condamna" conoteaza "vina". Or, aici pe OSC, CONDAMNAM blamarea ideilor smile.gif A spune, de preferinta cu argumente, ca o idee este "aberanta" e una. A o "condamna", mai ales in absenta unei demonstatii riguroase, e si inutil, si neconstructiv.

iti place sa faci filozofie, ca oricarui teolog. Sper ca numai de-aia buna. In rest, sunt de acord cu "dezacordul" tau... smile.gif

[polihronu]

Eu consider filozofia de doua feluri...

Ma tem ca cineva care distinge intre feluri diferite de filozofie e mai filozof decit vrea sa para, ba chiar si decit mine

[Martin Luther]

Sa revenim putin la rugaciune. Asa cum deja m-am exprimat mai devreme la cest topic, viata mea spirituala a suferit o modificare majora in ultimul an cu privire la modul si frecventa rugaciunilor mele. Inainte ma rugam foarte des si foarte mult(mai mult vorbeam eu...El tacea) , acum ma rog foarte rar(fara sa cuant iar cand ma rog doar ii multumesc pentru purtarea Lui de grija.
Am fost placut surprins sa descopar pe net acest comentariu despre rugaciune care nu este produs azs:
"... anumiţi etnologi au comparat şarmul magic cu rugăciunea: nu este până la urmă şi rugăciunea o cerere adresată divinităţii? Nu-şi propune şi ea să obţină din intervenţia dinvină un oarece avantaj? Ar fi totuşi o trădare a esenţei rugăciunii de a vedea în ea un tip de sortilegiu (vrajă, farmece, profeţii). În primul rând, în timp ce magia se sprijină pe un determinism şi se vrea eficace prin ea însăşi (ca o reţetă de farmacie), rugăciunea n-are valoare decât prin calităţile credinciosului, căci numai virtuoşior li se vor împlini rugăciunile."

Apoi un statement din nou,ne-azs, dar cu care sunt perfect de acord:
" Mai mult, adevărata rugăciune este aceea care nu cere nimic altceva pentru sine decât curajul de a suporta voinţa Domnului: "Facă-se voia Ta!" Iată ce cere un adevărat credincios Domnului lui. Cum spunea Teilhard de Chardin, "tot ce mi se întâmplă este adorabil". Adevărata rugăciune religioasă nu este altceva decât un act de adoraţie. Credinciosul care cere lui Dumnezeu ploaie sau timp frumos, succes la examen sau sănătate, riscă să degradeze religia în magie." (Denis Huisman, André Vergez, Philosophie, Ed. Marabout 1994, Vol. 1, p. 25/ 26.).

Asa gandesc si eu de vreun an de zile, avand in vedere ca oricum Dumnezeu ne poarta de grija si de toate nevoile noastre. Dar voi ce ziceti?

[myosotis]

N-am destula credinta incat sa spun ca tot ce mi se intampla este adorabil

Consider ca majoritatea rugaciunilor sunt intesate de cereri. Chiar daca unele isi propun sa respecte un oarece raport intre adorare/lauda/cereri/multumiri, tot cererile primeaza. Restul sunt asa, doar un context pentru ca adevarata problema - cererile - sa treaca de Petru si de poarta raiului.

Am renuntat de mult timp sa-mi tocesc genunchii si sa-mi mortific sufletul... Trimit insa un gand de recunostinta cerului cand sunt fericita. Si incerc sa ma gandesc cam ce parere are Dumnezeu - oricum va fi fiind El - despre mine si despre cresterea mea. Si-mi place sa cred ca El zambeste... Cam atat deocamdata. Mult, putin? Cine poate spune? Cert este ca, daca ar fi sa zic o rugaciune, ar suna cam asa: "Multumescu-Ti, Doamne, ca nu mai sunt ce-am fost, ca nu stiu ce voi fi, dar totusi viitorul suna oarecum bine." Cand am renuntat la habotnicie, s-au relaxat - cred si sper - nu doar relatiile cu cei din jur, ci si relatia mea cu divinitatea. C-o fi bine, c-o fi rau... Oricum, imi place mai mult de mine cea de acum si, in consecinta, imi place mai mult si de Dumnezeul in care cred (unii ar zice ca un astfel de Dumnezeu este doar o plasmuire a mintii mele blestemate ) - unul care chiar nu-si doreste sa raman pe veci un bebe.

Rugaciunea este oglinda credintei tale si a Dumnezeului Caruia te inchini. Cum este Dumnezeul tau, asa vor fi si rugaciunile tale.

[Martin Luther]

Am renuntat de mult timp sa-mi tocesc genunchii si sa-mi mortific sufletul... Trimit insa un gand de recunostinta cerului cand sunt fericita. Si incerc sa ma gandesc cam ce parere are Dumnezeu - oricum va fi fiind El - despre mine si despre cresterea mea. Si-mi place sa cred ca El zambeste... Cam atat deocamdata. Mult, putin? Cine poate spune? Cert este ca, daca ar fi sa zic o rugaciune, ar suna cam asa: "Multumescu-Ti, Doamne, ca nu mai sunt ce-am fost, ca nu stiu ce voi fi, dar totusi viitorul suna oarecum bine." Cand am renuntat la habotnicie, s-au relaxat - cred si sper - nu doar relatiile cu cei din jur, ci si relatia mea cu divinitatea. C-o fi bine, c-o fi rau... Oricum, imi place mai mult de mine cea de acum si, in consecinta, imi place mai mult si de Dumnezeul in care cred (unii ar zice ca un astfel de Dumnezeu este doar o plasmuire a mintii mele blestemate ) - unul care chiar nu-si doreste sa raman pe veci un bebe.

Myo, constat ca in mare parte treci ca si mine prin aceeasi experienta in privinta rugciunii...imi place cum gandesti cand spui ca " rugaciunea este oglinda dumnezeului in care crezi". Consider corecta afirmatia. Daca Dumnezeu este un stapan(parinte) trebuie sa-l coplesesti cu cereri neintrerupt. daca el iti este in schimb un prieten, a carui prietenie in plus ai mai si testat-o de mai multe ori, atunci rugaciunile sunt...altfel. ADVENTISTII trateaza rugaciunea mai mult din perspectiva unor copii nematurizati inca, vad ca ai observat asta si tu. Desi numesc ruga ca "respiratia sufletului", sufletul lor este totusi speriat, supus, incorsetat, abrutizat...asta ca sa nu mai vorbesc despre termenii consacrati ai limbii de lemn din rugaciunile publice de la amvon sau din sala. Alea sunt de foarte multe ori caricaturi de rugaciuni.

NICI eu n-am destula credinta sa spun ca tot ce mi se intampla este si adorabil, insa in ultimul an am facut frumoasa experienta sa constat ca tot ce mi se intampla este in mana LUI, intr-un mod inca neinteles de mine la nivel de definitie. Intr-un context in care viata mea in prezent se deruleaza intr-o tara in care nu am nici-un ajutor de la vreo fiinta umana(parinti, prieteni, frati), am facut si constatarea ca ...puterea rugaciunii totusi exista. Le povestesc colegilor mei de munca actuali cum am reusit sa traiesc cu numai 700 de euro timp de 6 luni de zile(fara insa sa duc lipsa de cel mai marunt lucru pentru un trai decent), si nu prea ma cred. Dar ii inteleg perfect. Ei nu stiu ce(rugaciunea mea disperata de anul nou) si mai ales cine(Dumnezeu) se afla in spatele acestei incredibile performante.

Asadar...are rugaciunea cu adevarat putere? Ma refer bineinteles la cea autentica, care "misca bratul celui atotputenic"... si daca da, cum? cand? Care este mecanismul prin care rugaciunea adevarata isi primeste raspunsul? Ce face ca rugaciunea fierbinte de mijlocire sa aiba mult mai mari sanse de a fi si ascultata? Sunt multe intrebari...si multe ipoteze interesante. Hai sa comentam.

[Martin Luther]

Printre multele framantari si experiente personale legate de rugaciune, imi aduc aminte de o istorisire foarte interesanta legata de subiectul asta. Nu stiu cat de adevarata este, insa in cazul fericit in care ar fi, ceea ce am sa va povestesc ridica un pic valul despre mecanismul dupa care functioneaza rugaciunea.

Am auzit o experienta in care un baiat adventist a devenit adorator al diavolului. Cunoscand adevarul despre Lucifer a dorit sa evite ca sa zic asa treptele de initiere, preliminare pana la o intalnire tete-a tete cu Maestrul...asa ca printr-un ritual satanist l-a invocat la el acasa. L-a chemat sa vina si sa stea de vorba intre 4 ochi. Si cum si diavolul asculta rugaciuni...cererea i-a fost implinita.
Asa ca fata in fata cu Satana, baiatul i-a cerut acestuia bani gramada, si toate placerile din lume, in schimbul semnarii cu sange al unui contract scris. Diavolul a aceptat bucuros. I-a fagaduit toti banii si placerile din lume, promitandu-i sa se intoarca a doua zi la semnarea contractului. Urma ca baiatul sa redacteze termenii contractului si sa il traga la imprimanta. Zis si facut. Acum deja se felicita ptr bogatia care ii statea in fata...
Dar urmeaza factorul imprevizibil. In aceeasi zi in care avusese prima convorbire cu Devil iese prin oras si se intalneste cu un amic de la biserica. Acesta il intreaba de sanatate, etc...si il intreaba si despre ...cum mai merge credinta lui... asa in zbor. La care baiatul nostru face greseala si ii spune ca nu mai crede in Dumnezeu. ATAT. Nu intra in amanunte cu nimic despre intalnirea de gradul 3 la care tocmai participase. Amicul ii raspunde vadit impactat ca are sa se roage ptr el in seara aceea. ATAT si nimic mai mult. Dupa care cei doi se despart.

Vine si a doua zi. BAiatul nostru face invocarea de rigoare si Satana vine din nou. II pune diavolului contractul sub nas, este gata sa se taie la deget ca sa semneze cu propriul sange, la care Diavolul il opreste brusc:
"Stii, n-ar fi mai bine sa facem chestia asta maine?"... De ce? il intreaba crucit tipul nostru.
- Pentru ca cineva se roaga in seara asta lui Dumnezeu ptr sufletul tau, ii raspunde Daivolul
- Nu ma intereseaza...bombane tanarul. Ce am stabilit noi doi nu are de-a face cu rugaciunile lor.
- Da, dar intelege-ma ca in seara asta nu pot. Nu pot semna contractul. Daca vrei, semneaza-l tu. Eu nu pot in seara asta. Imi este interzis.
- Sa inteleg ca iti este interzis ptr ca cineva se roaga...ptr mine?

Iar diavolul pleaca fara sa mai raspunda. Si se zice ca dupa intamplarea asta ciudata, baiatul ar fi revenit la pareri mai favorabile lui Dumnezeu. Legenda urbana sau realitate? Astept sa radeti de mine...oricum...nu e singura.

[myosotis]

Ma gandeam inca de pe la mijlocul postarii "Legenda urbana". Doar ca, de la Faust si pana la Hollywood, care a epuizat deja filmele pe tema asta, parca nu mai e deloc amuzant. Si cand ma gandesc la faptul ca sunt destui copchii la minte care chiar se infioara la auzul acestui gen de povestioare... sunt chiar sigura ca nu e deloc amuzant.

[eretik]

Martin, trecand peste caracterul Paranormal Activity al istorisirii de mai sus, subliniez inca o data ca eficienta rugaciunii pe care ai incercat s-o "ajuti" a fost demonstrata prin experimente stiintifice.

E simplu, zice biblia "cereti si vi se va da", nu?
1. Pui niste oameni credinciosi sa se roage pentru niste pacienti cu afectiuni diagnosticate.
2. Vezi daca starea lor de sanatate e macar putin mai buna decat a celor care nu au beneficiat de rugaciuni
3. Tragi concluziile.

S-a facut, s-a aflat. 0% diferenta.
MYTH BUSTED

Dau exemplu concret la care am fost martor (nu contine elemente paranormale):

Doi bisnitari auto, unul credincios, altul nu.
- Cel credincios se roaga cu ardoare sa vanda macar una din cele 5 masini pe care le are duminica urmatoare.
- Celalalt isi promite ca se imbata daca vinde ceva. (tot 5 masini)
Ce pot sa zic e ca pana acum s-au baut multe beri, dar nicio "cartea anului" nu s-a impartit de ceva timp...